Cam cinci zile am fost privat de Internet. Nici măcar nu mai sunt sigur când a început, deja pare să fi trecut atât de multă vreme. Sunt sigur că cei dintre voi cu care mai comunic pe Y!m (pentru că telefonul e oh so 20th century 
) m-aţi trecut deja în grupa de contacte a celor drepţi. Acum mă puteţi trece în grupa reînvierii. Şi nu de orice fel, ci o reînviere DIY 
Ca paranteză: am un prieten bun care de fiecare dată când dispar de pe Y!m mai mult de 24 de ore, mă sună pentru a se asigura că sunt în regulă, n-am păţit nimic, etc. Deci presupunerea de mai sus cu trecerea în nefiinţă virtuală nu e chiar foarte deplasată 
Un om mai inteligent decât mine a spus ceva de genul “ca să înţelegem prezentul, trebuie să cercetăm trecutul”. Deci, de ce am ajuns eu să fiu sechestrat atât amar de vreme în lumea 100% reală? Răspunsul evident: din grija vecinilor. Având mai multe calculatoare în casă, eu găzduiesc şi un mic hub care alimentează cu pornografie şi e-mail nu doar casa mea, ci şi firma vecinei de la parter. Care vecină îmi oferă mie divertisment virtual cu un cablu tras de la apartamentul ei aflat în blocul vecin. Pe scurt, în urma unei conflagraţii în familie (nu dăm detalii), cablul de Internet care venea de la ea acasa la mine a fost tăiat. Fizic. Câtă barbarie.
Până aici toate bune şi frumoase, doar să fi fost şi eu anunţat de eveniment. Dar buna mea vecină (care e şi administrator în bloc, a-propos) n-a catadicsit să-mi spună nimic şi a chemat frumuşel echipa de depanări pentru a-i trage un nou cablu direct de pe acoperişul blocului în care suntem (din păcate?) colocatari. Atenţie, este acelaşi bloc (şi acelaşi administrator) din operaţunea “Uşa dispărută”!
Mai apar din când ăn când probleme cu Internetul la noi în reţea: pică un server, cade curentul, şobolanii atacă cablurile cu fibră (?), oricum, se mai întâmplă. Şi de fiecare dată primesc acelaşi răspuns de la Customer Support – se va rezolva, aveţi răbdare (if I had a penny…). De-aia în prima zi de întunericime virtuală nu mi-am făcut multe griji, abia în a doua (cand am primit şi telefonul de verificare de la amicul meu grijului) am început să-mi pun probleme. Iar în a treia zi i-am sunat.
Şi aici începe un nou capitol. Cel în care băieţii de la depanări, după ce constată cele întâmplate, dau bir cu fugiţii şi nu răspund la telefon, iar cei de la Customer Support se prefac neştiutori şi neputincioşi. Nu înţeleg de ce ar trebui să fiu de acord cu ideea că, dacă în contract scrie că problemele tehnice vor fi rezolvate în maxim 48 de ore, ar trebui în mod normal să aştept până când termenul-limită (care, în momentul de faţă, a expirat de vreo 8 ore) e aproape atins înainte ca cineva să se obosească să-mi rezolve problema, dar dacă ei aşa spun…
În momentul în care mi-a venit ideea salvatoare, frustrarea mea cauzată de lipsa de acess la informaţii complet nefolositoare ajunsese la un asemenea nivel încât am început să vizitez oameni (şi) pentru a intra pe Internet de la ei. Deci e adevărat: inventivitatea e mama necesităţii
Pasaj artistic: privind pierdut în zare, înconjurat de jungla de beton care-mi este casă, am înţeles de-odată ce era atât de evident: noul cablu reţea al vecinei de la parter trece chiar pe lângă fereastra de la bucătăria mea. Yarrr! Internet pirate ahoy!
Şi acum voi explica şi semnificaţia titlului acestei însemnări. În 1024 (+/-24) de cuvinte 
Anume, este vorba despre efectuarea unui bypass urmat de eliminarea izolaţiei de pe firele din interiorul unui cablu CAT5 şi înnădirea artizanală a acestora împreună cu firele din alt cablu CAT5 operat în mod similar, conectat la celălalt capăt la un switch ce-mi deserveşte apartamentul. Works everytime!
A se observa că am fost suficient de drăguţ încât să refac legătura şi pentru vecina mea mult-iubită şi mult-administrator (care ne spune că o uşă metalică mult-banală de bloc poate costa 1600 RON. …). But now I have her cable in my power, muaha!
