Mai toată lumea-i ştie fie datorită lui “Do Wah Diddy”, fie datorită superbelor piese cu versuri de Bruce Springsteen sau Bob Dylan (termenul cover le-ar nedreptăţi). Eu i-am descoperit tocmai datorită acestora.
Nu toată lumea ştie însă cât cât de delicios poate fi restul materialului discografic al Manfred Mann’s Earth Band. Un semn cum că se află ceva aparte “acolo, în adâncuri” ar fi chiar varianta extinsă a “Blinded by the light”-ului lui Springsteen. Şi odată ce sapi puţin, trecând de single-urile cele mai cunoscute (care sunt foarte bune), începi să găseşti nestemate.
Ce mă atrage probabil cel mai mult la MMEB este faptul că, spre deosebire de multe alte trupe de prog-jazz-fusion-rock (enter generic term here), muzica lor nu este niciodată complexă, pretenţioasă, de dragul “pretenţiilor”. Odată cu înaintarea prin materialul discografic, compoziţiile se dezvoltă natural, surprinzând cu locurile muzicale şi emoţionale prin care te poartă decât prin felul în care ajung acolo, transportându-te într-o stare ca de transă.
Cred că MMEB este poate cea mai bună introducere în stilurile muzicale mai complexe, mai “bogate”, pentru cineva care vine dinspre pop sau rock. În cazul meu chiar asta a şi fost. Şi, parcurgând acest drum, m-am îndrăgostit iremediabil de muzica lor.
În încheiere, ca să “shake things up a bit”, vorba americanului de pretutindeni:
Foarte catchy pentru o piesă cu ritm compus, nu? 
Post-blogum: dintre toate concertele de pe la noi la care aş fi putut ajunge şi n-am făcut-o, nu-l regret decât pe cel susţinut de MMEB în 2005, la Bucureşti, chiar sub nasul meu.