E o plăcere să o asculţi. Şi în seara asta am aflat că e o plăcere şi mai mare s-o şi vezi, vie şi pe viu, alături de o trupă senzaţională şi într-un spectacol de muzică, dans, lumină şi chiar film.
În seara aceasta Patricia Kaas a demonstrat, la Bucureşti, că, măcar pentru câteva ore, omul poate deveni una cu arta. Jos pălăria!
Că tot a fost mai deunăzi sărbătorită ziua mondială anti-fumat, am dat peste o însemnare interesantă pentru voi, sclavii tutunului 
Post-blogum: ştiu, îmi veţi spune că şi cafeaua (al cărei consumator sunt) tot un drog e. Şi voi fi de acord. Şi apoi o să vă întreb pe câţi oameni, nefumători sau nu, deranjez când îmi beau cafeaua la terasă/în maşină/la birou/pe stradă/oriunde, până la urmă.
Pentru cine nu a vizitat încă (şi link-ul se află în blogroll, aşa că ce scuză aveţi?!), vă recomand o mică incursiune prin skizzenblog-ul lui Răducu. Proaspăt actualizat, dacă nu greşesc – cu crochiuri crocante?
Pentru cei care nu ştiu încă, viitorul Warhammer 40.000: Dawn of War 2 – care, deşi are un titlu tare lung, e un joculeţ de strategie cu orci verzi în spaţiu – a intrat pe linia de producţie şi va fi disponibil în februarie. Ce are DoW 2 cu blog-ul ăsta? Îmi place tare mult joculeţul, precum şi universul în care se petrece toată acţiunea din el, asta are. Plus, c’mon, orci în spaţiu! I mean, c’mon! 
Oricum, revenind la dizertaţia mea pentru cei care nu ştiu încă: până la data lansării, componenta de bătăi online (adică multiplayer) a joculeţului cu orci cosmonauţi poate fi jucată gratuit (având statut de beta) prin Steam, serviciul de cumpărat jocuri pe net de la Valve Software.
Tot ce trebuie să faceţi este să instalaţi clientul de Steam, să faceţi un cont, să aveţi cuvinte de laudă pentru ISP cât timp se descarcă cei cam 6GB de joc, să intraţi în joc şi să aflaţi că trebuie să creaţi şi un Microsoft Live ID (da, microsofţii s-au infiltrat peste tot) şi dup-aia să căutaţi joculeţe online sau să creaţi voi un server în care să omorâţi orculeţii verzi ai computerului. Hm, poate nu e chiar aşa de simplu, dar fiind gratuit… nu m-aş plânge.
Dacă aţi devenit subit interesaţi de subiect, căutarea voastră poate începe (şi se poate şi sfârşi) aici.
Enjoy. I will!
Pentru că trecem printr-o perioadă de zbuciumări (ciumă?!) economice, nu voi putea oferi de Crăciun fiecărui cititor câte un tricou cu poza mea pe imprimată spate şi “cearny rulz!” scris cu Consolas (noul meu favorit la categoria monospace) pe faţă. Nu disperaţi! Mai bine rugaţi-vă la zeitatea preferată vouă să câştig la Loto!
Că tot am amintit de criza financiară şi mondială, unul dintre cele mai reuşite cuvinte-valiză care au apărut în ultima vreme este, după umila-mi părere, staycation. Poate şi pentru că nu e un Web 2.0 gimmick. Iar cei de la Time Magazine sunt de aceeaşi părere cu mine. Dublu-plus-bine!
Oricum, ca să revin la titlul bine ales (precum roșiile pentru Calve), vreau să vă fac cunoștință cu un bun prieten digital de-al meu. Enter TreeSize Free! Progrămelul ăsta – precum şi fratele lui mai mare şi mai puternic (şi mai puţin gratuit) – te poate ajuta să afli în ce sub-sub-sub-subfolder sunt îngropate zecile alea de gigabytes pe care nu-i găseşti (şi implicit foloseşti) vreodată, sau folder-ul ăla de care-ai uitat complet, în care ascundeai filme pentru adulţi pe vremea când erai minor. Cum niciodată nu ai suficient spaţiu liber pe disc (şi – să cumperi un disc nou, în aceste vremuri de restrişte?!), TreeSize Free se recomandă de la sine. JAM Software fac şi alte softuleţe mai mici sau mai mari, mai gratuite sau mai pe bani, toate folositoare, aşa că faceţi bine şi aruncaţi un ochi şi peste restul lucrurilor care se găsesc pe site-ul lor.
Acestea fiind zise, vă urez Ajun fericit şi să ne comentăm mai plini de mâncare bună în zilele care vor urma!
Post-blogum: Iar pentru întârziaţii ca mine, succes la vânat ultimele cadouri!
Mai toată lumea-i ştie fie datorită lui “Do Wah Diddy”, fie datorită superbelor piese cu versuri de Bruce Springsteen sau Bob Dylan (termenul cover le-ar nedreptăţi). Eu i-am descoperit tocmai datorită acestora.
Nu toată lumea ştie însă cât cât de delicios poate fi restul materialului discografic al Manfred Mann’s Earth Band. Un semn cum că se află ceva aparte “acolo, în adâncuri” ar fi chiar varianta extinsă a “Blinded by the light”-ului lui Springsteen. Şi odată ce sapi puţin, trecând de single-urile cele mai cunoscute (care sunt foarte bune), începi să găseşti nestemate.
Ce mă atrage probabil cel mai mult la MMEB este faptul că, spre deosebire de multe alte trupe de prog-jazz-fusion-rock (enter generic term here), muzica lor nu este niciodată complexă, pretenţioasă, de dragul “pretenţiilor”. Odată cu înaintarea prin materialul discografic, compoziţiile se dezvoltă natural, surprinzând cu locurile muzicale şi emoţionale prin care te poartă decât prin felul în care ajung acolo, transportându-te într-o stare ca de transă.
Cred că MMEB este poate cea mai bună introducere în stilurile muzicale mai complexe, mai “bogate”, pentru cineva care vine dinspre pop sau rock. În cazul meu chiar asta a şi fost. Şi, parcurgând acest drum, m-am îndrăgostit iremediabil de muzica lor.
În încheiere, ca să “shake things up a bit”, vorba americanului de pretutindeni:
Foarte catchy pentru o piesă cu ritm compus, nu?
Post-blogum: dintre toate concertele de pe la noi la care aş fi putut ajunge şi n-am făcut-o, nu-l regret decât pe cel susţinut de MMEB în 2005, la Bucureşti, chiar sub nasul meu.
Dupa
“Conflictul dintre cele doua comunitati [...] a facut azi noapte un mort.”
si
“Asadar, o arma letala provenita din Italia a omorat aseara un om in Craiova.”,
mi-a venit si mie sa omor televizorul cu o arma, letala sau nu. Poate-poate, un pic din durerea provocata obiectului lipsit de viata ce-si va fi dat duhul ar fi fost resimtita si de moderatoarea de la Realitatea TV.
Pentru că, o săptămână mai târziu, dezvoltase o colonie de mucegai. Una chiar bine mersi şi tare sănătoasă, dealtfel.
Poate nu e aşa bună pentru noi, dar – odată colonizată – cafeaua 3-in-1 este grozavă petru formele de viaţă mai puţin complexe.
În altă ordine de idei, felicit cea mai tare iniţiativă privată pe care am observat-o în ultima vreme în România. Este vorba de o firmă de TAXI-uri SUV! Şi pe doamnele TAXI-uri zicea cum că au preţuri la fel ca şi TAXI-urile normale non-SUV, ceea ce e îmbucurător. Acum rămâne ca TAXI-urile Tico şi Matiz să scadă tarifele pentru că sunt extra-mici
Având în vedere că un muzician şi un regizor au căzut deja pradă accidentelor TAXI-SUV, le recomand tuturor artiştilor să călătorească doar cu TAXI-ul SUV (sic). Din păcate, firma asta (nu mai ştiu ce nume are) activează doar în Constanţa, dar cine ştie…
Unii ar putea spune că recenta deschidere a primului showroom Ferrari din România (pe lângă care am fost nevoit să trec de prea multe ori azi) este o dovadă a progreselor realizate în societatea românească (or something).
Părerea mea? Dovada clară a acestor progrese de ordin social este faptul că acum găsesc Dr. Pepper la mini-marketul de la colţul străzii. *Gulp!*
Tomiţă al meu s-a adaptat surprinzător de repede la noua locuinţă. După ce iniţial am crezut că nu va mai ieşi de sub nişte cutii depozitate la demisol, acum nici cu gândul nu gândesc unde pot da de el. De exemplu, una dintre cele mai recente activităţi distractive (şi distructive) pe care le prestează este să iasă în curte, să se urce pe acoperişul bucătăriei, iar de-acolo să intre înapoi în casă prin fereastra de la baie (a cărei plasă de insecte a fost găurită tot de dânsul).
Pe lângă treburi de cercetaş, Tomiţă se mai ocupa şi de chestiuni diplomatice. Ca aseară, când a trebuit să mă urc la zece şi ceva noaptea (teorie: pisicile trăiesc după un alt fus orar – oriunde!) pe acoperiş ca să-l scap de alţi doi motani (neighborhood bullies?), care-l încolţiseră şi-l făcuseră să-şi descopere valenţe de contralto.
Cireaşa de pe tort a fost însă păpată abia azi de către patrupedul meu felin (ştiaţi că: pisicile nu simt gustul de dulce). Mică introducere: foştii proprietari au amenajat foarte interesant baia de la mansardă, construind lângă cada de baie un mic bazin pe care l-au umplut cu pietricele de diverse culori, care să recreeze oarecum artistic fundul mării. Ba chiar aveau plasate peste pietrişul ăsta nişte roci mai sănătoase şi o mică statuie din piatră ce aducea a sirenă (sau valkiră, dacă mă întrebaţi pe mine).
Bun, aş vrea acum să vă imaginaţi cu ce alt… pietriş a confundat motanul meu pietricelele de lângă cada de baie. Indiciu: am folosit mănuşi din latex şi mult, mult Domestos.